Contacteaza-ne la +40 722 422 901 Luni 14:00-20:00 Marti, Miercuri, Joi 10:00-20:00, Vineri 10:00-17:00

Dr. Meilă Mălina

"Motto: Succesul este suma unor mici eforturi, repetate zi de zi."

MEDIC REZIDENT PARODONTOLOGIE

După absolvirea facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, m-am orientat în cadrul rezidențiatului către specialitatea de Parodontologie. Am ales acest domeniu, deoarece îmi doresc să ajut pacienții să își mențină dinții sănătoși pe o perioadă cât mai îndelungată de timp, educând totodată asupra importanței sănătății orale. Sunt de părere că starea cavității bucale are un răsunet foarte important asupra stării generale de sănătate a pacientului, cât și asupra stării de spirit și a încrederii în sine.
Pasionată fiind de educație, de cercetare științifică și dezvoltându-mă în timp sub atenta îndrumare a domnului doctor Epistatu, am ales să urmez și cursurile școlii doctorale, dobândind de asemenea și calitatea de asistent universitar, la disciplina de Radiologie Dentară și Generală, în cadrul aceleiași universități. Consider că a deveni un medic de încredere presupune o pregătire continuă pe tot parcursul carierei, motiv pentru care pun accent pe studiu individual, participare la cursuri de specialitate și congrese, având ca scop final realizarea unor tratamente de cea mai bună calitate și stabilirea unor relații cu pacienții bazate pe încredere.